Ca să fiu sinceră, nu mai plecasem, așa…de capul meu până pe la 22 de ani. Am început să călătoresc în anul în care am studiat în Germania, în primul rând pentru că îmi doream să explorez cât mai mult din țara și cultura lor, în al doilea rând pentru că era ieftin și nu în ultimul rând pentru că, spre deosebire de România, în Germania nu aveam ore de la 8 dimineața până la 8 seara. Așa că după ce ne făceam datoria de studenți, in weekenduri ne luam rucsacii în spate și plecam.

Privind în urmă acum, realizez că, deși nu mai plec cu un buget de studentă, caut mereu aceleași experiențe sincere, de care am avut parte, neintenționat, atunci când eram studentă. Călătoria este pentru mine fascinaţia detaliului, a istoriei din spatele destinaţiei și mai ales a oamenilor care sfinţesc locul. Cred cu tărie că amintirile nu se fac doar cu locuri, ci și cu oameni și mai cred că vacanțele „All-inclusive” nu pot educa sufletul și mintea așa cum o fac niște cazări simple în casele localnicilor, descoperirea unor taverne mai ascunse, sau o călătorie cu trenul în afara zonelor principale de atracție.

În cei 4 ani și din cele 29 de țări, pe unde am umblat cu rucsacul în spate, am adunat de toate: prietenii frumoase, experiențe plăcute și neplăcute, suveniruri mai aparte de prin târguri de vechituri, un atac de panică, visuri și planuri cât pentru încă 100 de ani.  Despre toate acestea, încerc să scriu cât de des pot aici pe blog, Unrucsac fiind un loc de întâlnire al celor pasionați de locuri noi, de aventuri și de destinații menite să taie respirația.