Esențiale – pentru bicicletă

.

  • Noi ne-am trimis bicicletele individuale cu Bârsan. Am ales să ne trimitem propriile biciclete, deoarece cu cât ești mai familiar cu bicicleta pe care o vei avea pe drum, cu atât îți va fi mai ușor să preîntâmpini probleme mecanice. Noi nu ne-am documentat de locații pentru închiriat biciclete direct de acolo. Ar fi totuși o idee bună să fii în temă cu astfel de locuri de închiriat biciclete, deoarece dacă nu îți verifici complet bicicleta înainte de drum o poți păți.
  • De efectuat o revizie completă înainte de a pleca la drum cu atenția sporită a mecanicului la: caseta de pinioane, butuc, angrenaj și monobloc. Ideea este că totuși vor urma câteva sute de kilometrii și la bilele acelea din compoziția chestiilor care se învârt…. ar fi de preferat să nu hârâie nimic înainte de plecare. Pe scurt dacă hârâie ceva tre’ consultat mecanicu’ în domeniu. Dacă omu’ zice că e bine, mergi la altu’ care ori ți-o repară ori îți spune concret de ce…hârâie. Poate avea și un click în plus, ceea ce iar nu este ok în unele cazuri.
  • De pregătit un set de consumabile care pe lângă kit-ul de pană să fie acolo în bagaju’ tău – plăcuțe de frână/saboți.
  • Kit-ul de pană: 2 camere de bicicletă, 2-3 seturi (a 10 bucăți) de petice pentru spini (că sunt mulți prin pădurile de pini), adeziv x 2 sau chiar 3 tuburi, pompă (de preferat individuală că nu se știe dacă pe coborâre ești sau nu ultimul), leviere metalice pentru dat jos anvelopa (unele anvelope pot fi un chin), ulei de lanț (cam un tub la 5 oameni), cheie de desfăcut lanț, imbusuri pe toate mărimile posibile care se găsesc pe bicicleta ta, ceva chei standard tot așa care se găsesc pe bicicleta ta… și cam un patent la 5 oameni.
  • Service-uri de bicicletă există cam în toate orașele principale sau turistice. Nu am apelat la ele deoarece nu a fost nevoie; când a fost totuși nevoie, eram noi în mijlocul câmpului.
  • De asemenea, e de preferat ca la revizie să se verifice bine frânele pentru a fi funcționale. Dacă sunt frâne hidraulice – nivelul uleiului să fie bun și dacă o întorci să repari ceva la ea… să nu curgă uleiul.
  • Bicicletele au fost trimise înapoi tot cu Bârsan.
  • Niciunul nu am avut bicicletă de top. Au fost biciclete cumpărate de prin Hervis sau second….sau de undeva de prin 2009 din Spania. Repet, o bicicleta bună e aia pe care te știi da și știi când o apucă dracii, pe unde să o gâdili să își revină.
  • Anvelopele au fost de mixt – arătură & asfalt.
  • Toți am fost pe 26, anu’ trecut numa Dictatorul s-a convertit pe 27,5.
  • Antrenamentul nostru înainte a fost mai mult individual – în weekenduri ieșit pe dealuri, fără bagaje, dar dat în medie 33 km. Am început prin aprilie. Apoi au mai fost câteva ieșiri colective dar mai mult de socializare cu traseu mediu 20-25 km și seara ceaun.
  • O altă parte dintre curiozitățile legate despre Camino în general, își găsesc deja răspunsul în articolul “Cele mai frecvente întrebări“.

.

.

CITEȘTE ȘI:
Camino de Santiago-cele mai frecvente întrebări
Camino pe bicicletă – cu sau fără casă în spate (partea a II-a)

.

Alte date organizatorice

.

Am acceptat invitația lui Bee de a îmi spune și eu povestea Camino-ului. Al meu a fost însă cu bicicleta și cum Camino de Santiago este încă o variabilă necunoscută pentru mulți români, ne-am gândit că am putea veni cu idei noi pentru cei care caută…altceva.

Așadar, ne-am pornit în această aventură în urmă cu patru ani.  Doi crai și trei crăițe.
A fost o tură planificată așa pe la începutul anului, cu bilete „luate din timp”, adică undeva prin februarie și cu plecare pe sfârșit de mai, același an. Câte doi la un bagaj de cală.
Logistic am stabilit de comun acord propunerea Dictatorului (unul dintre crai) să plecăm din Madrid, pe ruta Camino de Santiago de Madrid, pentru că pe acolo ne-am fi putut bucura și de suport tehnic din partea câtorva prieteni ai acestuia. Lucru ce s-a dovedit a fi de nelipsit pentru subsemnata, mai ales în primii 100 de km
Bicicletele au fost upgradate la fiecare dintre noi cu coburi și trimise cu microbuzul acela cu care se trimit pachete Romania-Madrid (de care am amintit am mai sus) și care la Cluj poposește din Piața Cipariu.
Fiindcă nu aveam cu cine împărți bagajul de cală, hainele și echipamentul meu au plecat cu tot cu bicicletă, mai devreme cu vreo 2 săptămâni ca să fie sigură treaba că ajung.

Cam acestea ar fi, pe scurt datele organizatorice. Cât despre Camino-ul în sine, am hotărât să continui povestea pe zile, alături de harta traseului urmat de noi în fiecare zi.

.

.

Ziua 1

.

.

Undeva pe la mijlocul zilei așteptăm sfârșitul unei nunți în centrul Madridului, pentru a ne putea lua pașapoartele de caminero, pe numele lui spaniol, Credential. Credential pe care urmează să îl ștampilăm pe unde poposim, pentru a face dovada drumului nostru. După formalități, ne întâlnim într-o benzinărie cu suportul nostru tehnic (Cutea, mai pe scurt) și toate bagajele, pe care le montăm frumos și pornim în aventură.
Ieșim pe Poarta către Europa – clădirile cele mai impozante, pe care urmeză să le zărim de la locul de campare din prima seară. Urmărim cu atenție indicatoarele rutiere care ne scot din Madrid și crezând că verde la indicatoare este semnul pentru autostradă, ne axăm pe indicatorul cu fundal albastru. Decizia nu a fost cea mai înțeleaptă aparent, pentru că ne trezim aruncați toți 5 magnifici hăpt unde nu trebuie: anume una bucată autostradă cu 5 benzi. Una pentru fiecare. Am ieșit prima la dreapta și culmea,  ne intersectăm cu El Camino.
Totul bine și frumos, cald și puzderie de nori de ploaie falși. Dar parcă înaintăm anevoios. Mai anevoios decâ pe autostradă oricum. Pe la apusul soarelui găsim o poieniță în deșert și ne instalăm. Cutea vine în vizită și ne „gătește” pancetta.

.

Ziua 2

.

.

Mă hotărăsc să renunț la o parte din haine și obiectivul foto ăl’ greu.  Rămân doar cu 16-85 mm deoarece pe lângă că e mai ușor are și o rază de acțiune mai utilă. Ne luăm rămas bun de la Cutea și pornim călare în direcția Cercedilla. Pe drum admirăm peisajul și încercăm să ne adaptăm unii după alții; mai reparăm câte o chingă ruptă, mai oprim la un „chino” să cumpărăm câte o pâine proaspătă.
Cum nu apucăm să trecem munții, ajungem în mijlocul Parcului Regional Manzanares, unde ne hotărâm să și înoptăm. Și totul ar fi mers numai bine, dacă pe la orele 1 sau 2 noaptea, când singură în cortu’ portocaliu fosforescent, nu aș fi fost reperată de ceva jandarmi montani care căutau niște americani pierduți.
-„Io no abla espaniol!!!” încerc să le explic. După 10 minute realizează și ei asta și îmi explică în engleză că în parcurile naturale ai voie să faci doar „bivuac” (adică să dormi sub cerul liber), nu să stai cu cortul.

.

.

.

.

.

.

Articol și poze de Aghiutză

UA-128051971-1