Întarziere de 3h 30”
Nu era prima dată când se întâmpla ca fix pe aceeași rută să ne întârzie un avion dar era prima dată când întârzia aproape 3 ore juma’ și legenda spune că încă de la ‘facerea noii rute’ nu au existat zboruri care să respecte programul.
Double-check pentru zborul nostru care trebuia sa decoleze spre Cluj la 21:55. Nu mai era nicio surpriza, deși pe panourile din aeroport nu era anunțată nicio întârziere, ora estimată era scrisa doar pe site-ul celor de la Otopeni.
–Unu juma’?! mă rățoiesc eu în fața telefonului. Unu juma’?!
Trecuți de securitate și ajunși totuși la poarta mai am o speranță: pe panoul porții corespunzătoare zborului nostru, ora era cea care ar fi trebuit să fie: 21:55. ‘Hai, Doamne-ajuta!’ mi-am spus în gând, cu speranța că pe site era totuși o greșeală. Pe la ora 21:15, stăteam toți buluc la poartă, asteptând chek-in-ul.
.
Nimeni nu ne-a anunțat nimic
Pe la ora 22:05, cineva s-a îndurat și de amărâții care așteaptau la check-in și ora de pe panoul electronic s-a schimbat în 23:30.
Pe la orele 11, când lumea începea să se adune iar la check-in, ni s-a comunicat într-o doară că întâi trebuie sa aterizeze un avion la Cluj și acela va veni după noi la București. Nu plecăm nicăieri până la ora 01:30 dimineața.
Un sandwich, o apă, un ‘Doamnă, eu nu-mi fac decât datoria’, ce să mai, ca sinistrații adunați într-o școală. Măcar de-am fi avut si o salteluță să ne-ntindem.
Doi cârcei și un gât strâmb mai târziu, ne-am adunat într-un final eroic la poarta de check-in.
Toata povestea în sine a fost o bătaie de joc. Mi-am zis clar atunci că aștept să aterizez și primul lucru pe care îl fac este să completez formularul de pe întârziere.ro. Auzisem de la o prietenă, căreia i se anulase zborul de la Paris la Cluj și care în urma plângerii, a fost îndreptățită să primească 600 € din partea companiei aeriene. Scurt și la obiect.
.
Bani pentru zboruri întârziate/anulate
Drepturile pasagerului sunt protejate de Conventia de la Montreal si Regulamentul CE 261/2004. Aceste regulamente spun că, atunci când zborul tău este anulat, ți se refuză îmbarcarea sau ajunge cu întârziere la destinație (mai mare de 3 ore, iar acest lucru nu a fost rezultatul unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, de exemplu, ninsori puternice în zona aeroportului), ai dreptul la o compensație fixă. Aceasta compensație nu este fixata în legătură cu tariful achitat pentru bilet, ci în funcție de distanța zborului și întârzierea efectiva la destinatie. Adică mai pe scurt:
COMPENSATIE | DESTINATIA ZBORULUI SI DISTANTA |
---|---|
Compensatie de 250€ | Zboruri de pana la 1500km |
Compensatie de 400€ | Toate celelate zboruri in interiorul UE |
Compensatie de 400€ | Zboruri intre 1500km si 3500km, din sau catre un aeroport in afara UE |
Compensatie de 600€* | Toate celelalte zboruri |
.
Nu te costă să încerci!
Ideea e următoarea: în timp ce stăteam leșinați pe scaunele din Otopeni am încercat sa le spun și altor oameni de lângă mine că pot face aceasta plângere și că pot câștiga bani pentru tot deranjul ăsta dar nimeni nu a părut interesat. Asa că atunci când cei de la întârziere.ro, mi-au spus că dreptatea e cam de partea noastră, am zis ca în momentul în care voi avea banii în cont, voi scrie un articol, în speranța că mai multi oameni vor citi toată povestea și nu vor mai fi atât de sceptici în a-și cere drepturile care li se cuvin.
Nu am primit niciun ban pentru a face reclama celor de la întârziere.ro, doar cei 250 € atât eu cât și prietenul meu (din partea companiei aeriene) din care ei și-au reținut acel comision de 25% din suma fiecăruia. Și totul a durat mai putin de 3 luni, asa cum estimează cei de pe site ca vor dura toate procedurile.
Ideea e că dacă o să pățești chestia asta poți măcar să încerci să completezi formularul de pe siteul celor de la întârziere.ro și ei iți vor analiza cazul.
Restul informațiilor le găsesti la ei pe site.
PS: doar spun că de banii aia ne-am luat alte bilete de avion.