A fost într-zi de august când am avut răsuflarea tăiată, ochii mi-au sclipit continuu şi am simţit că sunt cu adevărat privilegiată pentru simpla şansă de a putea vedea tot ce mă înconjura. Nu-mi găseam liniştea parcă în niciun colţ şi aş fi vrut să fug când în stânga când în dreapta si în acelaşi timp mi-aş fi dorit să pot sorbi din priviri şi fiecare fir de apă. Imi spun: ‘Doamne…ce om nebun s-a putut înconjura de toate acestea?’ Era unul dintre momentele acelea în care ceva te intrigă, te aţâţă atât de mult încât începi să vorbeşti singur; doar că acel moment a durat mai bine de 3 ore şi are acelaşi efect asupra mea şi acum, când încă mai visez cu ochii deschişi la tot ceea ce am găsit în Villa d’Este.
.
Unele dintre cele mai frumoase grădini ale lumii
.
Povestea spune că ‘nebunul’ a fost cardinalul Ippolito d’Este, care după dezamăgirea de a nu ajunge pe scaunul papal, a hotărât să readucă la viaţă Villa primită în dar la numirea sa ca Guvernator al Tivoli. La mai bine de 20 de ani de la începerea proiectului, cardinalul reuşise să ridice ceva fără egal: cascade, piscine şi fântâni, toate încadrate într-un decor de vis şi de o arhitectură somptuoasă. Îmi spun: ‘Doamne, ce om nebun a făcut toate minunăţiile astea?’ a câta oară… nici eu nu mai ştiu. Indiferent de ego-ul cardinalului, cert este că moştenirea lăsată de el, se află astăzi în patrimoniul mondial UNESCO şi se numără printre cele mai frumoase grădini ale lumii.
.
.
Essentials
Cum ajungi acolo? – cea mai uşoară soluţie ar fi trenul care circulă pe linia Roma-Pescara, coborî la staţia Tivoli, iar de acolo poţi ajunge în centrul oraşului fie cu un bus sau un taxi
Preţuri – 8 Euro adulţi / 11 Euro în sezon
-4 Euro studenţi (18-25 ani) / 7 Euro în sezon
-gratuit (0-18 ani)
Mai multe informații le poți găsi direc pe site-ul lor.
.
.
Vila d’Este m-a acaparat încă din prima secundă. A fost ca genul acela persoană cu care începi să vorbeşti fără să te fi întâlnit vreodată şi despre care ajungi să ştii mai multe decât ai fi sperat, iar întâlnirea nu este decât o presiune extraordinară din cauza aşteptărilor care nu fac altceva decât să crească pe măsură ce timpul trece. Ajungi într-un final, după sute de idei împărtăşite şi zeci de poze schimbate pe furiş, să strângi mâna persoanei respective şi să realizezi că este cu mult peste tot ce ţi-ai imaginat, iar fericirea ta se multiplică de zeci de ori. Ce-am simţit atunci când am păşit în grădinile Vilei d’Este a fost aidoma: mă aşteptăm la ceva unic, însa nu am fost pregătită pentru toate splendorile care mi s-au întins în faţa ochilor într-o secundă.
Mă-ntreb oare ce trebuie să fi simţit ‘nebunul’ în zilele toride în care se adăpostea la umbra grădinii lui?